Te întrebi ce evenimente sunt pe luna mai?
Am selectat cele mai importante evenimente pentru tine și familia ta. Dacă mai știi și tu altele, te invit să mi le scrii într-un comentariu mai jos.
TRANSILVANIA FEST 2018 – evenimente pe luna MAI
1. Seminar Inițiere în Tehnica Focului Interior – Tummo, București, 11-13.05
Timp de 3 zile vei afla informații utile corpului și minții tale. Vei putea practica tot ce ai înțeles. Poți participa la această învățătură chiar dacă nu ai mai avut contact cu tehnicile de meditație tibetane.
Tehnica TUMMO este mai puțin cunoscută, dar practicarea ei este benefică în următoarele situații:
– înlătură rapid stresul,
– calmează mintea și întregul sistem nervos,
– activează mecanismele ancestrale ale sistemului imunitar,
– echilibrează focul digestiv și secreția tuturor glandelor endocrine.
– se autoreglează metabolismul și astfel obținem un corp suplu.
– înveți cum să depășești disconfortul termic, astfel ca prin avansare în practică să nu mai ai probleme cu frigul sau cu căldura.
– practicarea zilnică a tehnicilor de meditație tummo oferă o claritate a minții mărită, aplicarea optimismului, mărește succesul în societate, aduce un mare plus energetic de care beneficiază atât organismul nostru, cât și activitățile noastre de zi cu zi.
Metoda este predată așa cum se învață de călugări în mănăstirile budiste, conform tradiției de mii de ani din Tibet.
Mai multe detalii în eveniment AICI.
2. Seară de meditație cu Roxana Belean, Brașov, 18.05, 25.05, 01.06
Roxana Belean, psihoterapeut și psiholog, te invită în fiecare vineri la seria de evenimente ”Seara de meditație cu Roxana Belean”, în care vei experimenta meditația de vindecare sufletească, trupească și mentală folosind tehnici de relaxare, de vizualizare, imagerie dirijată, hipnoză și respirație conștientă.
Evenimentul este dedicat celor care doresc să își îmbunătățească viața, starea de sănătate, dar și starea de spirit, celor care doresc să se dezvolte personal prin autocunoaștere și auto dezvăluire.
Bilet de participare: 30 lei. Mai multe detalii despre eveniment și înscrieri găsești dând click pe AICI.
3. Ziua Porților Deschise la Casa Junilor, Schei, Brașov, 19.05
Sâmbătă, 19 mai, între orele 11.00 – 17.00, Casa Junilor deschide porțile și te invită să faci cunoștință cu artiștii și artizanii care susțin lecții, ateliere și cursuri, precum și cu istoricul șcheian dr. Alexandru Stănescu.
Casa Junilor este cel mai nou spațiu cultural brașovean, amplasat în centrul Brașovului, lângă Poarta Șchei, într-o clădire în stil neoromânesc, în care se află sediul Uniunii Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovecheni.
În Casa Junilor, iubitorii de artă, istorie și cultură tradițională locală au oportunitatea să participe la activități de educație non-formală variate, sub îndrumarea unui istoric și a unui muzeograf, a unor restauratori de artă, artiști din domeniul artelor vizuale și artizani.
Tema principală a evenimentelor noastre este moștenirea culturală brașoveană, prezentată de exemplu, prin intermediul unor workshop-uri la care participanții descoperă tainele realizării icoanelor pictate pe dosul sticlei, din Șchei sau sunt inițiați în tehnici de modelare în lut pentru a realiza artefacte specifice populațiilor care au locuit în zona siturilor arheologice Noua și pe dealul Melcilor. Atelierele, cursurile, expozițiile, serile și șezătorile urbane organizate în clădirea de pe Prundului 1 sunt deschise tuturor doritorilor, copii și adulți deopotrivă.
Lista demonstrațiilor, dar și alte informații suplimentare poți citi AICI.
4. Festivalul Luminii 2018, Cetatea Medievală din Târgu Mureș, 19.05
Luna mai este luna Festivalului Luminii. De aceea, Cercetașii României te invită să fii şi anul acesta alături de cercetașii Centrului Local Târgu Mureș la a VIII-a ediţie organizată în oraș.
Unde? În Cetatea Medievală Târgu Mureș.
Ce este Festivalul Luminii? O idee, un altfel de festival, un spațiu de manifestare artistică a tinerelor talente, o atmosferă unică.
Mii de gulguțe (cutiuțe origami cu lumânări) vor împânzi cetatea și vor așeza zâmbete calde pe feţele celor prezenţi dând naștere unor amintiri de neuitat!
Fiţi GATA ORICÂND ca şi cercetaşii!
Alte detalii despre eveniment poți citi AICI.
5. Noaptea Muzeelor, Muzeul de Artă, Brașov, 19.05
Între orele 18.00-24.00 va putea fi vizitată Galeria Naţională a Muzeului de Artă şi expoziţia temporară „Centenarul femeilor din arta românească”.
Vizitatorii care vor trece pragul muzeului vor avea prilejul, prin intermediul a două panouri, să se fotografieze în postura unor patricieni brașoveni din secolul XVIII.
Program de vizitare: 18.00 – 24.00. Accesul în muzeu este permis până la ora 23.30. Intrare gratuită pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani. Taxă de intrare adulți: 1 leu.
Lista muzeelor este încă în continuă actualizare: Asociația Moara de hârtie, Casa EDdeN, Casa Experimentelor, Casa Memorială Tudor Arghezi – Mărțișor, Castelul Bran, Cimitirul Bellu din București, Complexul Muzeal Bistrița Năsăud, MNAC, Muzeul de Artă din Sibiu, Muzeul Căilor Ferate, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Muzeul de Artă Timișoara, Muzeul Dunării de Jos, Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Aviației Române, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Muzeul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Palatul Culturii din Iași, Palatul Știrbey Sinaia.
Alte detalii despre Noaptea Muzeelor la Muzeul de Artă din Brașov găsești AICI.
6. Niciun Copil Fără Încălțăminte! HappyBox, Decathlon, Brașov, 19.05
1. Evenimentul durează până la 31 decembrie 2018
2. Participă la marea extragere a TOMBOLEI. Scrie pe verso bonului produsului pus în cutie: numele și prenumele, adresa de mail, nr de mobil.
– ce poți câștiga? 1 masaj pe săptămână timp de un an, la Skava Health & Beauty în valoare de 3000 lei.
– extragerea se va face pe 1 ianuarie 2019
Până la sfârșitul anului cei de la A.C.E.S.T. Castel au propus să încalțe și să îmbrace cât mai mulți copii necăjiți din tabăra socială, dar dacă vei da și tu o mână de ajutor, cu siguranță vor fi și mai mulți.
Cutia HappyBox va fi instalată în dreptul caselor de marcat din incinta magazinului Decathlon Brasov începând cu 19 mai. Pentru alte detalii despre campanie apasă AICI.
7. Cântec pentru Suflet, Sala Patria, Brașov, 19.05
Sâmbătă, 19 Mai 2018, la ora 19:00 A7TV are plăcerea să îți ofere o seară de cântec pentru suflet în care vei putea asculta vocile minunate ale artiștilor: Robert Bede, Ramona Ghioaldă, Laszlo Bede, Emma&Cristi Repede și grupul bărbătesc Christall Sound.
Evenimentul va fi prezentat de Marius Creța. Acest concert se va desfășura în Brașov la Sala Patria. Intrarea este liberă.
Iar pentru cei care nu pot fi în sală, evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a televiziunii A7TV, pe site-ul www.a7tv.ro și pe canalul de YouTube.
Publicată de A7TV pe 15 Mai 2018
8. Maraton Internațional Brașov 2018, Brașov, 19 – 20.05
Cel mai panoramic maraton de sosea din România!
Maratonul International Brasov powered by Telekom Sport Romania este un eveniment sportiv de masă, un prilej de sărbătoare pentru oraș, de promovare a obiectivelor turistice, culturale, gastronomice.
Din 2017, evenimentul de alergare din Brașov este oficial membru full AIMS International (Asociația Internațională a Maratoanelor și Curselor de Distanță), cel mai important for internațional în domeniu.
Oricine poate participa! De la 4 la 90+ ani, alegând una dintre cele 6 curse, pe distanțe diferite: maraton 42km, semimaraton 21km, cursa de 10,7km și cursa populară de 5,7km (necompetitivă și necronometrată, în scop caritabil), team run 4×10.7km și curse pentru copii între 4-14 ani.
Program
19 mai – Sesiunea de predare de kituri, Sport Expo si Cursa Copiilor
20 mai – Start curse competitive și cursa populară 5,7km
Detalii de înscriere AICI și alte informații despre eveniment AICI și pe site AICI.
9. Festivalul Poiana Narciselor 2018, Vad- Șercaia, Brașov, 20.05
Ca în fiecare an Festivalul Poiana Narciselor se desfășoară la sfârșitul lui lunii mai, acum pe 20.05.
Poți admira splendoarea Poienii Narciselor în video-ul de mai jos:
Publicată de Iustyn Iusty pe 15 Mai 2018
Ca să fii la curent cu evenimentul urmărește pagina de pe Facebook Poiana Narciselor Vad Sercaia.
10. Weekend dedicat Nutriției, Mișcării și Relaxării la Country Spa, Snagov, 19 -20.05
Country Spa Health & Beauty Retreat te invită să dedici un weekend stării tale de bine, ai cărei factori determinanți sunt în primul rând alimentația adecvată și mișcarea. Vei afla de la dl Dr. Ion Niculăescu (consilier certificat Metabolic Balance® încă din 2010) ce înseamnă să ai o alimentație corectă și echilibrată, ce factori îți sabotează sănătatea și silueta, care sunt aliații tăi în lupta cu kilogramele în plus și cu bolile ce derivă dintr-un stil alimentar dezordonat.
Află mai multe despre Metabolic Balance dintr-un articol AICI.
Ofertă specială: dacă mai vii cu un prieten/o prietenă, veți beneficia amândoi/amândouă de o reducere de 15 % din valoarea pachetului.
Pentru detalii și rezervări accesează pagina evenimentului pe Facebook AICI.
11. Degustare Ciocolată/ Praline, Hotel Belfort, Brașov, 23.05
Miercuri, 23 mai ora 18.00 la HOTEL BELFORT BRAȘOV, Luado Chocolate te invită la o prezentare și degustare de ciocolată, susținută de Dorian Lungu – fondatorul Luado.
În atmosfera unui loc minunat, organizatorii îți propun:
– să parcurgi universul ciocolatei „from bean to bar”;
– să experimentezi cum se degustă corect o ciocolată și o pralină;
– să afli câtă ciocolată să mănânci, când și de care;
– să recunoști o ciocolată de calitate cu ochii deschiși și închiși;
– să vezi de ce NU te îngrași atunci când mănânci ciocolată;
– să socializezi cu oameni buni.
Participare : 50 lei/ pers. Pentru mai multe informații accesează pagina evenimentului AICI.
12. Conferință Gratuită ”Noul Meu Corp”, Brașov, 24.05
Dacă sunteți din Brașov sau vă aflați prin apropiere, joi, pe 24 Mai, între orele 18 – 20, ești invitat la #ConferințaGratuită despre «Noul Meu Corp» cu Alexandrina Maradin.
Câteva ore delicioase, cu informații valoroase despre Corp, Minte, Om și Spirit, un regal de inspirație și meditație.
Alte detalii importante despre eveniment AICI.
13. Street Food Festival, Brașov, 24 – 28.05
Dacă ți-a fost dor de cel mai bun #StreetFood, muzică live, filme în aer liber și o atmosferă prietenoasă, să știi că Street Food Festival se întoarce!
Timp de 5 zile te poți bucura de experiențe de neuitat. Vei avea suficient timp să guști toți burgerii care mai de care mai apetisanți, pizza, produse asiatice, dulciuri și multe altele.
Pentru că știi că Street Food Festival e mai mult decât mâncare grozavă, ți-am pregătit și Festival stage, Cinema Outdoor, Kids zone și Wine Garden.
Locația: pe Platoul de sub Tâmpa.
Detalii pe site-ul www.streetfoodfestival.ro și pe pagina de Facebook al evenimentului AICI.
14. Retragere Yoga și Detox – În Inima Naturii, Măgura, Moeciu, 25 – 27.05
Dyanayoga.ro te invită să-ți iei un răgaz de liniște și să te alături într-o Retragere de Yoga și Detoxifiere în Parcul Național Piatra Craiului, pentru a-ți descoperi natura interioară, alături de Andrei Vișan, instructor Yoga și Andra Dudea, specialist în nutriție.
Când? La sfârșitul lunii mai, atunci când soarele este călduț dar nu încă fierbinte ca să abată de la practică. Retragerea va începe Vineri, 25 mai și se va încheia Duminică seara 27 mai.
Detalii despre locație și program AICI.
15. Aenao – Seminar de transformare a stilului de viață, Brașov, 26 – 30.05
Participă la seminarul Aenao, unde timp de 5 zile vei avea ocazia să-ți reconfigurezi viziunea și să „resetezi” o parte dintre obiceiurile de viață care te trag înapoi.
Se va apela la elemente din Ayurveda (știința vieții) specifice propriei tale tipologii, alături de alimentație echilibrată, sucuri, exerciții, metode simple de mindfulness și meditație, masaj ayurvedic și folosirea plantelor.
Detalii și înscrieri pe site-ul https://naturexpert.ro/aenao. Alte informații utile AICI.
16. Transilvania International Film Festival, Cluj – Napoca, 25.05 – 03.06
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, este primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România. Fondat în 2002, în Cluj-Napoca, TIFF a reușit să devină foarte repede cel mai important eveniment dedicat filmului din România și unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale anuale din zonă. În 2011, TIFF a fost acreditat de către Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF), fiind poziționat printre cele mai importante 40 de festivaluri ale lumii.
Doamnelor și domnilor… vă prezentăm în premieră:Spotul oficial de promovare al #TIFF2018 🎬 Noi ne vedem la #Cluj, pe 25 mai. Mai e puțin… Abia așteptăm!Bilete ➽ https://tiff.eventbook.ro
Publicată de TIFF pe 8 Mai 2018
Campania de imagine a celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania reproduce posterul și una dintre scenele iconice din capodopera lui Ingmar Bergman, Persona, cu celebrele actrițe Maia Morgenstern și Oana Pellea.
Mai multe detalii despre semnificația persoanelor din afiș le găsești într-un articol AICI.
Programul Filmelor de la TIFF 2018 le poți vedea AICI, iar alte detalii despre eveniment și achiziționarea biletelor găsești AICI și AICI.
2 Evenimente speciale, unice care pot fi menționate separat
Constanța
1. Eleganța florilor de mai la Bulevard, Constanta Walking Tour with Diana Slav, Constanța, 20.05
Diana Slav te invită la un nou traseu de plimbare în Constanța, în care vei acoperi numai Bulevardul Elisabeta, fiindcă este plin de povești numai el.
Punct de plecare: platou statuie Anghel Saligny. Punct încheiere: platou statuie Mihai Eminescu.
Condiție esențială de participare: ținuta elegantă.
Diana vine cu o provocare pentru doamne: obligatoriu toc la doamne (poate să fie și de 3-5 cm).
Alte dorințe din care să vă inspirați: eleganța florilor de mai, ținute vintage, sau de ce nu, chiar de epoca (umbrele sau mănuși din dantelă)
Domnii de preferat să aibă joben sau baston.
De ce dorește să facă acest lucru:
– pentru că pe 21 mai este ziua orașului ți ea așa dorește să o sărbătorească. Este totuși luna lui Florar!
– pentru că acum 100 de ani se ieșea la bulevard în hainele de duminică.
Și noi am uitat acest obicei frumos, dar Diana vi-l aduce aminte din când în când 🙂 Felicitări pentru inițiativa de a organiza un astfel de eveniment! Jos pălăria!
Pe Diana o găsești pe site-ul ei Diana Slav.ro și pe pagina de Facebook Constanta Walking Tour with Diana Slav. Alte detalii despre eveniment AICI.
Brașov
1. It’s time for Africa- Expoziție Foto, Centrul – Cultural Reduta, Brașov, 05 – 17.06
Pentru prima dată voi participa și organiza primul vernisaj foto despre Africa în Brașov, alături de fotograful și managerul companiei Extreme Travel, domnul Radu Vatcu.
Când?
5 iunie – Vernisaj Foto (de la ora 12.00 și până seara la 18.00)
5 -17 iunie – Expoziție Foto (în fiecare zi de la 9.00 – 18.00 seara)
Unde? Centrul – Cultural Reduta, Brașov
Cine este fotograful?
Fotograful Radu Vatcu, experimentat cunoscător al Africii, managerul Agenției de Turism extreme-travel.ro, te invită la o călătorie imaginară pe continentul ”negru”.
Ce poți vedea la Expoziție?
Majoritatea celor care au vizitat măcar o dată Africa, devin atrași ireversibil de aceste locuri. De ce oare ? Încercăm să vă dăm răspunsul prin imagini surprinse în cei 10 ani de experiență pe cel mai colorat, mai autentic și mai cald continent de pe glob.
Your travel expert în Africa, www.extreme-travel.ro sunt extrem de bucuroși să îți răspundă la întrebări.
Intrarea este liberă. Alte detalii importante despre eveniment găsești pe pagina Africa 4 U și pe pagina evenimentului AICI.