Fiecare zi în care ne trezim este o zi bună. Fiecare respirație este plină de speranță față de o zi mai bună. Fiecare cuvânt este o șansă de a schimba ceva rău în ceva bun.” (Walter Mosley)
O picătură din ocean nu este oceanul. Niciodată OCEANUL nu se va reduce la o picătură. Picătura, în sine, se definește pe sine în funcție de ”totul” la care tinde să adere, cu care să se contopească. O picătură poate fi o lacrimă. Sau un strop de rouă. Sau o picătură dintr-un pahar. Care poate face paharul să pară plin sau gol. Poate fi o picătură dintr-o baltă… Sau dintr-un râu… Sau dintr-o mare… Sau dintr-un ocean… Sau din fiecare pe rând, curgând…
Dar ce poate să facă, ce poate să creeze o simplă picătură de apă? O singură picătură de apă poate reflecta orice. Într-un cuvânt : TOTUL. În sine și prin sine.
POVESTEA PICĂTURII DIN OCEAN
Iată mai jos povestea picăturii din ocean care te pune pe gânduri după ce o citești:
”A fost odată ca niciodată un discipol care îl întreba pe maestrul său:
– Care este lucrul ce mă separă de adevăr ?
Maestrul îi spuse:
– Nu ești singurul care este separat de adevăr, mai sunt și alții. Îți voi spune douăsprezece povestioare care îti vor părea simple. Trebuie să meditezi asupra acestora tot timpul și chiar de ți se va părea că le-ai înțeles, nu te opri din a medita asupra lor până ce aceste simple povești vor căpăta proporții uriașe și până vor deveni din nou simple.
Prima poveste:
A fost odată ca niciodată o picătură într-un Ocean ce spunea că nu există Ocean. Tot astfel se întâmpla cu mulți oameni. Trăiesc înlăuntrul lui Dumnezeu și spun că nu există Dumnezeu.
A doua poveste:
“Vreau să fiu liberă” spuse picătura de apă din mijlocul Oceanului; și oceanul în marea Sa Iubire, a ridicat-o la suprafață.
“Vreau să fiu liberă” spuse din nou picătura de apă și Soarele auzindu-i glasul, o îmbrățișa cu căldură și o așeza într-un nor. Atunci picătura privi uimită Oceanul și realiza în ce eroare a trăit până atunci și simți că Iubește Oceanul cu tot sufletul ei…
“Vreau să fiu liberă” spuse picătura încă o dată și norul o elibera iar aceasta căzu din nou în Ocean și de atunci trăi liberă în contopire cu Oceanul care este Părintele și Sursa tuturor lucrurilor…
A treia poveste:
O picătură intelectuală este o picătură intelectuală, dar nu mai aparține Oceanului.
A patra poveste:
“Nici o picătură nu are nici o valoare” spuse picătura intelectuală din mijlocul Oceanului.
A cincea poveste:
“Fără nici o îndoială, există un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importantă decât oceanul.” Spuse picătura intelectuală din ocean.
A șasea poveste:
“Nu voi putea niciodată să ajung la Ocean” spuse picătura din Ocean.
A șaptea poveste:
“Oh, ce-mi pasă mie de Ocean” spuse picătura din Ocean.
A opta poveste:
Era odată o picătură care-și regreta soarta, la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului și nu știa nimic despre Ocean.
A noua poveste:
O picătură din Ocean chema toate celelalte picături să i se alăture pentru a se răscula împotriva Oceanului.
A zecea poveste:
“Prin puterea cu care am fost investită” spuse picătura din Ocean, “prin puterea cu care am fost investită, de astăzi sunteți excluse din Ocean.”
A unsprezecea poveste:
“Tu te afli în mijlocul iubirii mele” îi spuse Oceanul picăturii de apă. Dar picătura nu auzi Oceanul pentru că era plină de iubire pentru propriul ei ego.
A doisprezecea poveste:
“Dacă aș putea cuprinde gândi o picătură fiecare picătură cu dragostea mea atunci aș deveni Oceanul.”
Cum gândi aceasta, picătura începu să reverse dragostea să asupra tuturor picaturilor, pe rând. Dar era o picătură care îi făcuse un mare rău și desi era capabilă de o mare iubire, picătura nu putu să o ierte. Și pentru că nu putu să-și reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu să devină Oceanul.
Discipolul îl întreba pe maestrul său:
– A existat vreodată o picătură care a devenit Oceanul ?
Și maestrul îi spuse ultima sa poveste:
Era odată o picătură care căuta Pacea Oceanului, ce căuta Profunzimea Oceanului. Dorința îi era mare și puterea de iertare îi era mare și deodata Oceanul îi spuse:
“Tu și cu mine, noi suntem una.” Și Oceanul îsi deschise larg brațele și îmbrățișa picătura, și tot ce aparținea Oceanului deveni și al picăturii.
Ea se pătrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toată suprafața Oceanului și prin profunzimea sa deveni Salvarea Lumii.
“Află astfel, o ucenicule, că Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc și că-i primește în măreția sa pe cei ce o doresc cu adevărat.”
“Dar ce se va întâmpla dacă o astfel de picătură devine murdară?” întreba discipolul.
Maestrul râse din toată inima:
“O picătură nu poate deveni atât de murdară încât oceanul să nu o poată curată”.
Apei i s-a dat puterea de a deveni ,,seva vieții pe pământ”.
În locul vieții veșnice, în ocean, picătura vrea viață veșnică… Apoi prin circuitul apei în natură va reveni pur și simplu în ocean. Și o va lua de la capăt… până când se va maturiza și adapta, până când își va vedea chipul și asemănarea cu toate celelalte picături. Și modul unic în care ea, singură, poate reflecta întreg oceanul. Pentru asta este nevoie să se adapteze în loc să se delimiteze.
Suflet drag, dacă ți-a plăcut Povestea picăturii din ocean, te rog să o împărtășești prietenilor și tuturor celor care ar putea beneficia de înțelepciunea acesteia.
Dacă ai ajuns pentru prima dată pe blogul meu, îți spun BINE AI VENIT !
Te invit să descoperi și alte povești pline de înțelepciune, despre iubire și despre viață, pentru dezvoltarea noastră spirituală dar și pentru bucuria sufletului. Te poți “orienta” în căutarea ta și AICI.
Te aștept să revii cu drag! 🙂
