Locuri de Legendă (Partea a II-a) – Bătrânul Fluviu Donaris

Bine v-am regăsit, dragi cititori,  povestea merge mai departe…

În această călătorie, am avut bucuria să fim găzduiți la Pensiunea Steaua Dunării din Eșelnița, care are o poziție convenabilă față de majoritatea obiectivelor turistice ale zonei. Ce-i drept, mâncarea excelentă de acolo, ne-ar putea atrage ca un magnet, chiar dacă nu ar exista Dunărea. Multe mulțumiri ! 🙂

Într-un asemenea ținut de basm, cum este Defileul Dunării cu zonele înconjurătoare, sunt atât de multe puncte de interes turistic, încât, este dificil să alcătuiești un traseu prin care să le acoperi pe toate într-un timp relativ scurt, de exemplu 3-4 zile.

Aflându-ne în această dilemă, conform principiului ”când doi se ceartă al treilea câștigă”, ne-am hotărât brusc să lăsăm pentru moment în urmă bătrânul fluviu Donaris și să dăm o fugă la renumita și mult-lăudata Cascada Bigăr, aflată în rezervația Cheile Nerei.

Legenda cascadei Bigăr – cea mai frumoasă cascadă din lume

Cascada Bigăr, situată pe Cheile Minişului, acolo unde şoseaua se întâlneşte cu Paralela 45. Atenție! Pentru cei care merg cu mașina proprie, trebuie să fie foarte atenți la indicatorul cu Paralela 45, pentru a putea găsi ușor drumul spre cascadă.

Apa izbucului Bigăr cade pe un con de tuf calcaros, dând naştere cascadei Bigăr, cu o înălţime de 7 metri, declarată în 2013, „cea mai frumoasă cascadă din lume” de către publicaţia americană The World Geography.

Legenda spune că demult, trăia pe meleagurile mirifice ale Văii Almăjului o familie de țărani gospodari, a căror singură problemă era lipsa unui urmaș, care să le ducă numele mai departe.

Într-o noapte, femeii i s-a arătat în vis o vrăjitoare care i-a spus că doar dacă va bea apă de la izvorul de sub stâncă va naște o fată căreia nu-i va fi îngăduit niciodată să se îndrăgostească, dacă va dori să trăiască. Femeia merse la izvor și bău apă, iar nu după multă vreme, născu o fetiță. Copila era atât de frumoasă încât fermeca prin privirile sale orice ființă omenească ce stătea în preajma ei, iar mai târziu deveni o fecioară râvnită de toți flăcăii ținutului, însă inima ei tânjea după flăcăul Bigăr. Simțind primejdia morții, tatăl fetei o închise în grota de deasupra izvorului. Strigătele de disperare ale fecioarei fură auzite de vrăjitoare care îi șopti: „Singurul lucru pe care pot să-l fac pentru tine e să-ți transform părul într-o cascadă pe care vor aluneca lacrimile tale. Vuietul cascadei îl va aduce pe cel care-l iubești aproape de tine, dar nu veți putea niciodată trăi în această lume. El va trebui să moară înecat în lacrimile tale și tu vei muri odată cu el, spre a renaște în cealaltă lume, în Tărâmul Regăsirii Dorului.” Toate se petrecură întocmai cum sortise vrăjitoarea, iar cascada rămase mărturie iubirii care-a învins limitele ființei umane, dar și a faptului că dragostea înseamnă fericire și sacrificiu deopotrivă.

Reșița – orașul primelor tehnologii din România

Nu am putut rezista tentației de a vizita acest frumos și primitor oraș bănățean, mai ales când am aflat aceste lucruri atât de interesante:

Știați că?

– Pe fiecare piesă de metal ce compune turnul Eiffel scrie: „Made în Reșița – România”. Puțini sunt cei care știu că simbolul Parisului, celebrul Turn Eiffel, a fost realizat după o tehnologie inventată în 1878 în România de inginerul Gheorghe Panculescu, cu piese din oțel fabricat la Reșița.

– Malaxa a fost primul autoturism românesc, construit în 1945 la Reșița în fabricile industriașului român Nicolae Malaxa, al cărui nume îl poartă. Automobilul Malaxa oferea un nivel înalt de confort și putea transporta până la șase persoane.

– Prima cale ferată din România, a fost construită la Reșița în 1846.

– În urmă cu 145 de ani a fost fabricată prima locomotivă cu abur românească, denumită RESICZA, remarcabil fiind faptul că, aceasta este și în prezent atracția centrală a Muzeului de Locomotive din Reșița. În urmă cu 40 de ani a avut loc inaugurarea unei expoziții de locomotive cu abur în aer liber,  care a devenit actualul muzeu, conținând 16 piese reprezentative ale perioadei de fabricație 1872-1960.

Legenda Băilor lui Hercules

Hoinărind prin Reșița, am reauzit brusc chemarea bătrânului fluviu Donaris și am revenit desigur pe calea cea bună. În drumul nostru spre Dunăre, ne-am permis totuși o mică plăcere: de a ne bucura puțin de vestitele ape termale din stațiunea Băile Herculane.

Însemnătatea deosebită a acestor locuri a fost remarcată încă din antichitate, datorită apelor termale miraculoase descoperite de două milenii încoace, deoarece deloc întâmplător romanii au construit această stațiune la marginea imperiului lor, în secolul II.

Peste timp, în secolele XVIII – XIX, austriecii reconstruind și dezvoltând stațiunea Băile Herculane au adus-o la rangul deosebit de onorabil de ”cea mai frumoasă stațiune de pe continent”, cum avea s-o numească însuși Împăratul Franz Iosef în 1852, cu ocazia vizitei făcute aici.

Legenda spune că aici pe valea Cernei, mai precis în Cheile Corcoaiei, ar fi avut loc una dintre luptele lui Hercules cu Hidra, în urma căreia legendarul erou după ce s-a îmbăiat în apele cu efecte miraculoase a prins puteri noi și a retezat unul din capetele balaurului care abia de-a scăpat fugind la vale spre Dunăre. În cinstea acelei victorii, oamenii vremii au realizat basorelieful lui Hercules chiar în stânca muntelui de unde izvorăște această apă, anume Izvorul Hercules aflat în prezent în incinta Hotelului Roman, pe malul drept al râului Cerna.

Basorelieful înfățișându-l pe erou cu o măciucă pe umărul stâng și în mâna dreaptă cu o cupă plină cu apă termo minerală din care îmbie trecătorii să bea, a fost modelul după care s-a făurit statuia eroului Hercules aflată în centrul stațiunii.

Așezată în apropierea Dunării, într-un cadru natural unic având o faună și floră foarte bogată, înconjurată de munți înalți și stâncoși, cu codrii seculari ce oferă privirii peisaje mirifice și te îndeamnă să le admiri ore în șir, cu aerul ionizat de munte și apele termale miraculoase, scăldată în apele zglobii ale râului Cerna, stațiunea Băile Herculane, ar putea redeveni pe viitor perla turismului balneo-climateric românesc.

Orșova – o zonă străveche locuită de 35.000 de ani

Apele râului Cerna se grăbesc să ne conducă la vale spre Dunăre și ieșind brusc dintre munți ni se dezvăluie privirilor noul oraș Orșova, reconstruit pe malurile imensului lac de acumulare Porțile de Fier. Vechiul oraș, a rămas inevitabil scufundat sub apele adânci la inaugurarea hidrocentralei de la Porțile de Fier în anul 1970 și poate fi văzut doar în fotografiile vremii aflate în Muzeul Orșovei.

Scurt istoric – Știați că?

– În zona Orșovei (Cazanele Dunării, Cuina Turcului și Băile Herculane, Peștera Hoților) s-au găsit: urme ale locuirii oamenilor vechi de peste 35.000 de ani, primele unelte agricole din zonă (12000 ani) și primele urme ale unor așezări permanente (4200 ani). Anul 100 d.Hr. – se construiește drumul roman din Clisura Dunării (cu Tabula Traiana) și canalul roman de la Sip. Anul 101 dHr. se înființează municipiul DIERNA, printre primele centre daco-romane din noua provincie a Imperiului Roman. Începând din anul 1830, Orsova devine însemnat punct în navigația de pe Dunăre, prin sediul unor agenții de navigație europene. În anii 1834 – 1846, se construiește șoseaua de pe Clisura Dunării.

Ne luăm o clipă de răgaz pentru a ne plimba pe cheiul orașului de pe malul Dunării și savurăm o limonadă ”Ada-Kaleh” la una din terasele de pe malul apei, admirând într-un peisaj mirific, trecerea lentă a vapoarelor prin golful imens creat de bătrânul fluviu și străjuit de munți.

Legenda stâncii Baba Caia din mijlocul Dunării

Lăsând Orșova în urma noastră, prin Defileul Dunării spre hidrocentrala Porțile de Fier, în drumul nostru observăm o ciudățenie în mijlocul apelor. În apropierea localităţii Coronini se ridică semeaţă din apele fluviului stânca Baba Caia, marcând intrarea propriu-zisă în Clisura Dunării. De-a lungul anilor, în jurul acestei stânci s-au ţesut mai multe legende.

Monument natural din calcar rămâne şi astăzi unul dintre principalele puncte de atracţie pentru turiştii care ajung în aceste locuri. Baba Caia are o înălţime de şapte metri deasupra apei şi este unică pe tot parcursul Dunării. Numele său provine din limba turcă şi înseamnă „stânca tatălui”. Pe vremuri de ea erau legate lanţuri de la Cetatea Golubac şi Cetatea Ladislau, pentru ca nici un vas să nu scape de plata taxelor vamale. Stânca iese din apele fluviului în zona Coronini şi este supranumită „Crăiasa singuratică a Dunării”.

Una dintre legendele Stâncii Baba Caia arată că între un moş şi o babă era o ceartă veşnică. Moşul, Zeul Saturn, spunea că iarba se coseşte, iar baba, Gaia, Marea Zeiţă, afirma că iarba se tunde cu foarfeca. Înfuriat, moşul o aruncă pe babă în Dunăre. De pe fundul Dunării, aceasta îşi susţine cu îndârjire afirmaţia, ridicând două degete deasupra apei, sub formă de foarfecă pentru a-i demonstra moşului că iarba totuși se tunde. Cele două degete bifurcate s-au transformat în stânca Baba Caia.

Porțile de Fier – istorie și legendă

Porțile de Fier erau odinioară o barieră de stânci și ape învolburate care, timp de secole, făcea aproape imposibilă navigația pe Dunăre la intrarea în România. În prezent, sunt acoperite de apele Dunării.

Una dintre numeroasele legende despre Porțile de Fier este redată tot de Aloyse de Carlowitz. Povestea o are drept eroină pe Sieglinde, nimfă a Dunării. Potrivit legendei, Sieglinde l-a pus pe soțul ei, „spiritul stâncilor și al vâltorilor”, să construiască o poartă de fier, pentru a-i împiedica pe navigatori să se avânte în labirintul de stânci. Dacă totuși aceștia ajungeau aici, ei nu mai puteau scăpa de naufragiu decât dacă îi conducea însăși Sieglinde. Ajunși în dreptul porții, navigatorii aduceau ofrande nimfei, până când poarta îi anunța sosirea, deschizându-se. Într-una din zile însă, ingratitudinea unui corăbier orgolios a pus norocul traversării doar pe seama dibăciei sale. Acest lucru a supărat-o atât de tare pe Sieglinde, încât ea a părăsit locul, lăsând deschisă această trecere primejdioasă pentru oricine s-ar fi aventurat.

Astăzi, „ucigătoarele porți” sunt pașnice, acoperite de ape. Sutele de stânci care ieșeau ascuțite din Dunăre, creându-i coșmaruri oricărui marinar, zac acum cuminți sub apele imensului lac de acumulare creat de barajul Hidrocentralei Porțile de Fier I. Vapoarele plutesc în liniște pe deasupra lor. După secole de confruntare acerbă, bătrâna Dunăre și milenarii munți – Carpații pe malul românesc, Balcanii pe cel sârbesc – au încetat crâncena lor luptă. Au încheiat un armistițiu. Fluviul și muntele, apa și piatra au făcut pace. Doar legendele, impresiile și mărturiile celor care au călătorit de-a lungul secolelor prin acest mirific defileu mai amintesc despre teribila încleștare de la Porțile de Fier.

Ajunși aici, în pântecul celei mai mari hidrocentrale din Europa, privim turbinele gigantice puse în mișcare de forța incredibilă a apelor și ne minunăm de realizările tehnologiei din anii ’60 și de efortul extraordinar de a clădi în doar 7 ani în lupta cu apele fluviului, această construcție unică ce se întinde pe toată lățimea și adâncimea Dunării și unește România cu Serbia. 

Sorbind cu savoare cafeaua de dimineață, ne gândim recunoscători că a fost preparată prin curentul electric produs de imensa hidrocentrală cu o putere uriașă de 1080 de MegaWați. Chiar dacă, pentru aceasta a trebuit scufundate sub ape istoria milenară a vechiului oraș Orșova și alte 10 localități, insula Ada Kaleh și spectaculoasele stânci ale Porților de Fier, simțim în gustul excelent al cafelei că totuși a meritat… 🙂

Drobeta Turnu Severin – cel mai vechi oraș din Europa

Fiecare localitate este unică în felul său, iar pentru a o îndrăgi și prețui la adevărata sa valoare trebuie să-i cunoaștem istoria. Poate că puțini știu că Severinul este cea mai veche așezare omenească stabilă cunoscută în Europa. Drept mărturie, în partea vestică a orașului regăsim cartierul vechi, denumit Schela Cladovei, cu o cultură ce datează din anii 7200 î. Hr.

Știați că?

Aici la Dr. Turnu Severin, au fost construite primele case din Europa, au fost cultivate primele plante, au fost făcute primele intervenții chirurgicale, au fost realizate primele opere de artă. De-a lungul istoriei, diverse comunități s-au stabilit pe acest teritoriu, iar în sec. al III-lea î. Hr., sub vatra actualului oraș, a luat naștere o așezare dacică – Drubeta (așezarea de la despicătură, în limba dacilor). Romanii cuceritori au numit orașul nou înființat de ei Drobeta, preluând numele vechii așezări.

Orașul modern Turnu Severin, așa cum a fost proiectat din 1833 de arhitectul francez Xavier Villacrose, oferă privirii călătorului un ansamblu arhitectural armonios în jurul Turnului Medieval, cu clădiri elegante în stilul acelei epoci cu parcuri și fântâni arteziene, la care se adaugă farmecul malului Dunării, toate acestea alcătuind un peisaj liniștit și romantic foarte potrivit pentru călătorii amatori de senzații tari românești.

Ajunși la finalul acestei călătorii, ne despărțim cu greu de dragul nostru fluviu Donaris, care luându-și rămas bun de la noi, își lasă apele să curgă în continuare agale la vale, liniștite și limpezi către Marea cea Mare care într-o bună zi cu soare nerăbdătoare își va îmbrățișa din nou cu drag bătrânul fluviu obosit de drumul lung, dar fericit că în sfârșit s-a reîntors Acasă! Și noi la fel! 🙂

Îmi voi aminti cu plăcere de această excursie în zona Defileul Dunării și mă bucur că pot să împărtășesc cu voi dragi cititori, trăirile și experiențele frumoase din aceste călătorii minunate pe care mereu le voi face cu mare bucurie și doar pe frecvența iubirii!

Până data viitoare aveți grijă de voi și rămâneți cu bine ! V-am pregătit niște prăjiturele spirituale – le puteți găsi la categoria ZEN.

Îmbrățișări tuturor ! Pe curând… 🙂