Viața nu se măsoară după numărul de respiraţii ci după cel al momentelor care ţi-au tăiat respiraţia!” Radu Vatcu

It’s time for Africa – Expoziție foto

Când? 

5 iunie – Vernisaj Foto (de la ora 15.00 și până seara la 18.00)
5 -17 iunie Expoziție Foto (în fiecare zi de la 9.00 – 18.00 seara)

Unde? 
foaierul Centrului – Cultural Reduta,
Brașov

Cine este fotograful?

Fotograful Radu Vatcu, experimentat cunoscător al Africii, managerul Agenției de Turism extreme-travel.ro, te invită la o călătorie imaginară pe continentul ”negru”.

În 2010 am înființat prima agenție de turism din România având ca obiect de activitate exclusiv “turismul de aventură”, un turism de nişă adresat celor cu spirit de explorator. Am ales aproape exclusiv destinații pe care agențiile de masă nu le puteau atinge, ajungând în locuri pe care turiștii le vedeau până atunci, doar la emisiunile National Georgraphic sau Discovery. Este un turism de nișă care se potrivește ca o mănușă spiritului meu aventurier și dorinței de a cunoaște și de a interacționa cu diverse culturi”, ne-a declarat managerul agenției extreme-travel.ro.

”Grupurile noastre sunt de 4 până la 10 persoane, fapt care le conferă flexibilitate și coeziune.”

Cum arată, în prezent, o zi de muncă a fotografului și antreprenorului Radu Vatcu?

La birou nu diferă mult de a altora. Din fericire nu am foarte multă muncă de birou. Călătoresc cu turiştii mei în cea mai mare parte a timpului, de la cele mai înalte şi celebre culmi muntoase – Mont Blanc (Franţa), Mount Kenya (Africa), Aconcagua (Argentina), la trekking şi aventură în Patagonia, Venezuela, Tanzania, Borneo, Antarctica, Peru, America Centrală, şi multe altele”.

Cea mai recentă vacanță în 3 cuvinte:

Aventură, explorare, libertate.

Cum arată o zi perfectă?

O zi petrecută în mijlocul naturii, care se termină cu o “fiesta” cu localnicii.

Cine îl inspiră?

Marco Polo, Hemingway, Che Guevara, Hillary, Badea Cârţan.

Ce poți vedea la Expoziție?

Mulți m-au întrebat care destinație din lume este preferata mea. Este greu de ales pentru că unele țări au peisaje care-ți taie răsuflarea, altele au o istorie măreață… cum ar fi Patagonia, Africa, Noua Zeelandă, Himalaya, Cuba… însă tradițiile, bucătăria, muzica și în primul rând oamenii, creează un amestec de motive care te fac să te întorci cu plăcere.

Nu voi alege o țară, ci un întreg continent. Its time for Africa! 

Majoritatea celor care au vizitat măcar o dată Africa, devin atrași ireversibil de aceste locuri. De ce oare ?
Încercăm să vă dăm răspunsul prin imagini surprinse în cei 10 ani de experiență pe cel mai colorat, mai autentic și mai cald continent de pe glob”.

Intrarea la vernisaj și la expoziție foto este liberă.

Pentru mai multe informații poți accesa pagina evenimentului pe Facebook sau pagina Africa 4 U, dar și site-ul www.extreme-travel.ro – Your travel expert în Africa !

Vă așteptăm cu mare drag!

Pentru a fi la curent cu evenimentele viitoare nu uita să urmărești pagina de Facebook, conturile de Instagram și Twitter și să distribui articolul ca să afle și prietenii tăi de eveniment. Îți mulțumesc!


(Visited 203 times, 1 visits today)
Author

Graduated PR and Tourism, with a desire to explore every corner of this world. I'm traveling at the speed of love, choosing to live in a frequency of unconditional love.

Write A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pin It
error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

error: Content is protected !!