”It is by going down into the abyss that we recover the treasures of life. Where you stumble, there lies your treasure”. – Joseph Campbell
Sfântul Siluan Athonitul spunea în lucrarea ”Între iadul deznădejdii și iadul smereniei” următoarea analogie între un cocoș și un vultur: ”Cocoșul de la țară trăiește într-o mică ogradă și este mulțumit cu soarta lui. Dar vulturul care zboară în înălțimi și care vede de sus depărtările azurii, cunoaște multe țări, a văzut păduri și câmpii, râuri și munți, mari și orașe; dacă însă îi tai aripile și-l pui să trăiască împreună cu cocoșul în ograda de la țară, cât de mult îi vor lipsi cerul albastru și stâncile pustii! Așa și sufletul, când este părăsit de harul pe care l-a cunoscut, e nemângâiat și nu-și găsește odihnă în nimic.”
Dragii mei,
O persoană deosebită cu un suflet bun foarte drag mie, a hotărât să ajute și pe cei care își doresc liniște sufletească, să se regăsească sau chiar să se relaxeze alături de alte ființe de lumină înființând centrul de terapii alternative KONDOR HEALING.
Te întrebi ca și mine de unde această denumire?
Probabil s-a gândit la pasărea condor și la melodia celebră ”El Condor Pasa”.
Inaugurarea Centrului de Terapii Alternative ”Kondor Healing” 09.06 la Brașov
În data de 9 Iunie 2018, sâmbătă, vei afla răspunsul de ce a primit Centrul de Terapii Alternative numele de KONDOR HEALING.
În cadrul deschiderii centrului la Brașov, invitații îți vor prezenta diverse tehnici ezoterice și căi spirituale pe care fiecare dintre ei le-au îmbrățișat în acest moment, dar și darurile primite prin practicile făcute în decursul anilor.
Sâmbătă, începând cu ora 14.00, se va prezenta misiunea centrului KONDOR HEALING și echipa din Brașov, care va coordona partea logistică, după care fiecare invitat se va prezenta în decurs de 30-45 minute, sesiune în care poți să le adresezi și întrebări.
De asemenea, la inaugurare vor exista pauze de cafea, ceai, apă și prăjituri făcute în casă de către un suflețel magic.
Invitații Kondor Healing :
1. Silvia Niță – Bioenergoterapeut, cristaloterapeut
2. Anca Sin – Psiholog și Points of you Practitioner
3. Lucia Vicențiu – Practicant de Shamanism, coautor al cărții “Oracolul Plantelor Dacice”
4. Diana Câmpian – Aromoterapeut, Raindrop Terapeut
5. Catioara Năstase – Constelații de Familie
6. Maestrul Namchuvangdan Hri Danisin & Nicoleta Iliin – Rune+Mantra+Galdramuld+ Runascript, Numerologie
7. Codruța Muntean – Astrolog și Psiholog
8. Daniel Flesaru – Reprezentat Kryia Yoga și Tummo Yoga România
9. Alți invitați surpriză
Participarea este gratuită. Este un loc de comuniune și armonie în care participanții au timp să se cunoască. În săptămâna 11-17 Iunie o să existe diverse workshop-uri și seminarii ținute de unii dintre invitați.
Locația este într-o zonă liniștită cu o priveliște mirifică de basm : Strada Variște, Nr.25 (mai sus de Poarta Schei)
Pentru mai multe detalii accesează pagina de Facebook a centrului: KONDOR HEALING și pagina evenimentului AICI.
Te așteptăm cu drag!
Mult succes cu noul proiect ! Pacea, Lumina și Iubirea să inunde sufletele tuturor celor care vor participa!
Un mic sfat : Fii Liber și Zen în tot ceea ce faci! Nihil sine Deo. <3
Namaste! 🙂
1 Comment
Pingback: Transilvania Fest 2018 – Evenimente în Transilvania, luna IUNIE | Be FREE Be ZEN Be Free Be Zen