Fii liber să călătorești în jurul lumii. Fii Zen- Blog personal

Iată că a sosit momentul să îmi aștern pe hârtie, pe 08.08.2017, trăirile și experiențele mele de până acum, atât ceea ce privesc călătoriile, cât și partea spirituală, ce a început să mă fascineze din ce în ce mai mult.

Această dată este pentru mine o zi cu o semnificație deosebită. Iată, de ce :

Conform analizei numerologice, anul 2017 combină energia mistică, feminină a lui 2, cu potențialul lui 0, succesul lui 1 și profunzimea lui 7. Este momentul în care vei porni pe propriile picioare, îți poți face planuri noi, se deschid noi orizonturi și în același timp vei avea parte de numeroase provocări pe plan mental și spiritual”.

Această analiză reflectă lucruri foarte adevărate, deoarece am visat de mult să încep un blog personal și să povestesc despre locurile pe unde am fost până acum, ce am văzut deosebit, călătorind mereu cu viteza iubirii.

Cifra 8 în numerologie semnifică infinitul, continuitatea, evoluția, realizarea, bunăstarea, împlinirea, dar și abundența, prosperitatea. Buclele infinite ale acestui număr simbolizează un flux continuu al banilor, timpului, ideilor sau oricărui alt lucru pe care îl solicităm, mai ales pentru menirea noastră în viață.

Cifra 88 – anul meu de naștere,  este un semn foarte favorabil și de bun augur legat de finanțele noastre. Acțiunile, rugăciunile, exercițiile noastre de vizualizare și materializare se finalizează cu un mare aflux de abundență. E bine să ne deschidem larg brațele și să primim cu toată dragostea, ceea ce ne oferă viața.  Să fie primite!

888 – Acesta este un semn foarte norocos de sprijin financiar şi total din partea Universului. Banii se revarsă în calea noastră! Mulțumim Doamne!

Sonia Choquette, în cartea sa Călătorind cu viteza iubirii, spune foarte bine, că orice visăm, să o facem chiar ACUM. Nu există dar mai mare pe care îl putem oferi acestei lumi decât fericirea noastră. Atât timp cât zburăm cu viteza iubirii către destinația noastră preferată, noi răspândim în jur entuziasmul și bucuria, iar ceilalți oameni percep curajul și tind să îl imite.

Cartea aceasta m-a fascinat din toate privințele, fiind un adevărat ghid pentru mine în viață și m-a determinat să încep a scrie blogul pe care l-am visat de mult să îl am.

Structura blogului – Fii liber să călătorești în jurul lumii. Fii Zen

L-am denumit Be FREE Be ZEN și l-am împărțit în două categorii – Cum să călătorești la clasa întâi în jurul lumii și Cum să fii Zen în viață.  Pe blog, o să mai găsești poze făcute de mine de-a lungul călătoriei mele în jurul lumii, recenzii de cărți, citate celebre, informații noi care te pot ajuta în viață, povestioare cu tâlc și multe altele.

Orice om poate călători la clasa întâi, cel puțin în ceea ce privește călătoria vieții. Dacă dorești, chiar TU poți face acest lucru. Călătoria la clasa întâi, înseamnă să călătorești cu viteza iubirii. Trăiește chiar acum viața pe care ți-o dorești, chiar dacă acest lucru te sperie pe moment. Nu mai pierde timpul gândindu-te sau așteptând momentul ideal.

Am multe surprize frumoase pentru tine și ți le ofer cu mare drag. Așa că vin-o cu mine să FIM LIBERI în a călători de acum înainte numai la clasa întâi și să descoperim ce înseamnă a FII ZEN.

Trăiește viața pe care ți-ai imaginat-o, ACUM!

Mă găsești pe rețele de socializare – pe Facebook AICI, pe Instagram AICI și pe Twitter AICI.

(Visited 128 times, 1 visits today)
Author

Graduated PR and Tourism, with a desire to explore every corner of this world. I'm traveling at the speed of love, choosing to live in a frequency of unconditional love.

8 Comments

    • Mulțumesc Robert, multe realizări și călătorii frumoase să ai alături de familia ta 🙂

  1. Ai facut primul pas. De acum asteptam cat mai multe articole. Mult succes si inspiratie!

    • Mulțumesc, asemenea. Sper să fiu la înălțime, ca să privesc lumea de sus. 😉

  2. Multa bafta iti tin pumnii! Abia astept sa citesc noile articole despre minunatele locuri pe care le-ai vizitat! Share your ZEN 🙂

    • Mulțumesc Alexandru! Mulțumesc pentru susținere! Apreciez gestul tău! Rămâi aproape pentru a citi noi articole scoase din valiza Be Free. Be Zen! 😉

Write A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pin It
error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

error: Content is protected !!