Am ajuns și la finalul lui 2017! A fost un an intens, cu multe emoții puternice și conștientizări, cu multe bucurii dar și cu multe frici aduse la lumină… Un an de transformare profundă, de maturizare pe toate planurile. Un an de explorare a universului interior, cu toate tiparele lui, în special cele disfuncționale. Un an în care Umbra a fost motorul schimbării…
Am cunoscut oameni noi, deosebiți, și am trăit momente speciale cu mulți dintre ei. M-am întâlnit și cu prieteni vechi și am aprofundat relația, crescând împreună. Mi-am dat seama că împreună suntem mai puternici și putem realiza mai repede visele comune. Că viitorul ne invită să ne unim, să creăm comunități de oameni cu viziuni și aspirații similare.
Începutul anului m-a găsit acasă, împreună cu familia, făcându-mi planuri de vacanță, împărtășind cu ei ceea ce îmi doream să fac anul următor, făcând un top al orașelor vizitate, vorbind despre cât de repede trece timpul și cum s-a mai dus încă un an.
Pe tot parcursul anului am continuat călătoriile, dintr-un oraș în altul, weekendu-ul ăsta într-o parte a Europei, iar weekend-ul celălalt în cealaltă parte. Am ajuns în locuri în care credeam că nu o să ajungem vreodată, țări și orașe de la care nu am avut așteptări dar care m-au surprins cel mai tare. Am învățat că un loc nu trebuie judecat după cât de turistic și cunoscut este, după cât de mult se vorbește despre el sau după faptul că este sau nu prezent în lista aceea cu orașe și destinații turistice europene.
Așadar, anul acesta am descoperit trei țări noi precum Anglia, Olanda, Belgia, care m-au luat prin surprindere în cel mai plăcut mod posibil și de care îmi vom aminti mult timp de acum încolo, dar și alte orașe din România unde până acum nu am ajuns sau am ajuns și am dorit să mă reîntorc.
Prima vacanță din an a fost în Anglia, mai exact în Folkestone, un loc atât de frumos și special pentru mine.
Tot anul acesta am descoperit un alt orășel din Anglia foarte frumos Ware, unde am avut ocazia să stau o lună de zile într-un parc de rulote. În imaginile de mai jos puteți descoperi mai exact, de ce mi-a plăcut acel parc atât de mult. 🙂
În martie am avut parte și de o destinație surpriză ajungând astfel în Olanda, țara lalelelor și a morilor de vânt.
După această țară minunată a urmat Belgia unde am revăzut un bun prieten. Bruxelles, este un oraș tare frumos din toate punctele de vedere. Am fost doar în trecere și nu am reușit să fac poze, așa că anul viitor am să mă reîntorc special pentru asta!
După țări străine a urmat țărișoara noastră dragă, în iunie am hoinărit prin România. 🙂
Am petrecut patru zile de neuitat prin Sud-Vestul României :
Am pornit cu părinții mei dragi spre Porumbacu de Sus- Valea Zânelor. Locul acesta m-a fascinat, am petrecut câteva momente foarte frumoase acolo.
Drumul a continuat spre Transalpina, un loc mirific, ultima dată am fost în 2012. Este o aventură să urci până acolo, cu peisaje superbe. Recomand să mergi și tu o dată, dacă încă nu ai ajuns! 🙂
Am coborât ajungând la Târgu Jiu, apoi la Băile Herculane. AICI și AICI poți vedea aventura de la Băile Herculane.
Mersul cu vaporul pe Dunăre a fost o experiență unică, de data trecută când am fost mi-am dorit să pot vedea toate locurile, peisajele, dar anul acesta am avut noroc fiind multă lume, tot am reușit să vedem locurile dorite.
Ne-am continuat aventura întorcându-ne la Băile Herculane am făcut o baie în apă termală, contemplând peisajele și locurile de legendă.
În ultima zi, drumul ne-a condus la Cascada Bigar, una dintre cele mai frumoase locuri din țara noastră, această cascadă fiind plasată în fruntea topului cascadelor unice în lume!
Am ajuns și la Sarmisegetuza, unde de mult doream să ajung. Este un loc încărcat cu multă istorie și legendă.
După aceste 4 zile minunate de vacanță, la sfârșitul lui iulie, m-am hotărât cu mama să facem alte trei zile de neuitat.
Ne-am pornit spre Mănăstirea Prislop, de mult am dorit să ajung la mormântul lui Arsenie Boca. Aici am trăit momente inedite, m-am încărcat cu energie pe tot anul.
După aceea, am ajuns la Hunedoara și am vizitat Castelul Corvinilor.
Pe urmă am dorit să facem o baie și ne-am oprit în Geoagiu- Băi. Este un loc destul de liniștit cu multe de văzut. 🙂
Ne-am întors și am vizitat orașul Alba Iulia, dar și Cetatea cu cele trei fortificații. M-a impresionat orașul.
Tot la sfârșitul lui iulie am avut un road trip la Buzău, la Vulcanii Noroioși, unde te simți mai ca în deșert. 🙂
Aceste locuri minunate și multe altele m-au determinat să pornesc acest blog, BE FREE BE ZEN, pe 08.08. Pe această cale îi mulțumesc Ioanei că mi-a dat această oportunitate să îmi aștern gândurile pe foaie și toate locurile pe unde am fost să le pot împărtăși cu voi! Mulțumesc cu recunoștință! 🙂
Venind toamna cu zile frumoase, am plecat cu doi prieteni în Bucegi. Doream să prind răsăritul și asfințitul sus pe Vârf și să urc până la Vârful Omul, iar această expediție pe Bucegi a fost una de neuitat. Pozele descriu momentele inedite! O să vă vorbesc mai multe despre această expediție anul care vine 🙂
Restul zilelor mă găsește acasă, făcându-mi planuri pentru vacanțele următoare.
2017 a fost un an bun pentru călătorii. 2018 va fi magic!
Destinațiile în care îmi doresc să ajung în 2018 ar fi multe, dar mă las în mâinile Domnului. Un lucru e cert o să tot călătoresc, o să descopăr locuri noi și o să creez noi amintiri și momente de neuitat. Așa că, să-i dăm drumul!
În final, îți doresc ca anul 2018 să fie unul la superlativ, unul plin de iubire, fericire și momente care să îți aducă zâmbetul pe buze. Să fie un an al călătoriilor și al experiențelor inedite, un an în care să descoperi locuri speciale și oameni frumoși!
Să fii cât mai conștient, să vezi clar CE faci, DE CE faci ceea ce faci și CE SIMȚI în interior, în fiecare moment al vieții tale! Să reușești să-ți trăiești viața cu INTENȚIE, într-o stare de bucurie interioară și în armonie cu cei din jur!
Să fii blând cu tine, să încetezi să te mai judeci și să te învinovățești… Să înveți acceptarea, iertarea și iubirea de sine! Doar atunci vei putea cu adevărat să-i accepți și să-i iubești pe ceilalți… Să ai încredere în tine, în Dumnezeul din interiorul tău și să încetezi să te mai sabotezi, considerând că nu ești vrednic. Eu așa voi proceda!
Îți doresc un an în care să strălucești, să împărtășești cu ceilalți darurile tale! Să fii o lumină în viața ta și a tuturor celor pe care-i atingi! Să-ți realizezi visele cele mai mărețe, creând armonie în viața ta și a celor din jurul tău! Să fii o inspirație pentru ei și, împreună, să creați lumea pe care o doriți!
Să ai un An Nou, Binecuvântat de Pace, Iubire și Speranță în mai bine!
Dacă tot ți-am spus despre lista mea cu locurile pe care le-am vizitat, aștept cu nerăbdare să aud și despre planurile tale de vacanță pentru anul 2018. Hai aici să povestim despre ele!
Namaste! 🙂