Iubesc VIAȚA… Iubesc NATURA… Îmi place să admir o floare, o rază de soare, să privesc norii, munții și marea în toată splendoarea… Iubesc CĂLĂTORIILE cu tot ceea ce aduc ele în viața mea: aventură, explorare, inedit, artă și cultură, mistere și civilizații, oameni, locuri și orașe noi, tradiții și festivaluri, distracție și relaxare.
Viața m-a condus treptat pe o cale spirituală, am întâlnit oameni deosebiți care mi-au deschis ochii, m-au învățat să văd dincolo de aparențe, dincolo de orizont, să ascult și să înțeleg dincolo de cuvinte și gânduri, să mă conectez cu spiritul naturii și curgerea vieții, cu roua dimineții, cu stelele nopții, într-un cuvânt cu Universul. Prin călătorii pot să explorez locuri sacre și misterioase, tropicale și exotice, peisaje mirifice care îți taie respirația, pot să le simt farmecul, să le simt energia, SĂ FIU ACOLO… astfel descopăr cum e să trăiești în momentul prezent AICI și ACUM, cum e să Fii Liber, să Fii Zen.
Te întrebi cine se află în spatele blogului Be Free Be Zen ?
Sunt absolventă a facultății de PR și a masteratului în Turism, cu o dorință extraordinară de a explora fiecare colț al lumii. Îmi place foarte mult să călătoresc, să merg în locuri unde nu am mai fost, să îmi petrec mult timp în natură, dar să o și protejez cum pot mai bine. Sunt pasionată de fotografie, de yoga, meditație, dans și online.
Cine au fost cei care m-au determinat să încep să scriu pe blog
Îmi place să citesc, iar cartea ”Călătoria cu viteza luminii” de Sonia Choquette m-a fascinat din toate privințele, fiind un adevărat ghid pentru mine în viață și m-a determinat să încep să scriu pe blog, fapt ce l-am visat încă din studenție.
La facultate am mai avut o tentativă de a începe un blog, am și creionat o pagină în Blogger, dar atunci încă nu știam cu ce se mănâncă termenii de blog, articol, advertorial, conținut etc. Scriam doar din pasiune, un jurnal, despre viață în general.
Prima mea plecare din țară singură a fost în Cipru unde am lucrat ca animator sportiv. Mi-a plăcut enorm să lucrez cu oamenii, să descopăr culturi, locuri noi, să imortalizez momentele trăite pe tărâmul cipriot.
De aici am început să simt acea sclipire, dorință de a călătorii tot mai mult, de a vedea și explora fiecare colț al lumii, până când am zărit anul trecut o postare pe Facebook în care era descris cum să devii travel writer și să câștigi și bani din asta. M-am întrebat oare chiar e posibil acest lucru?!
M-am uitat mai în detaliu la acea postare, era un articol scris de un blogger aflat la început de drum și împărtășea cum a pornit, cine a fost mentorul și ce pași ar trebui urmați ca să ai din asta o carieră de succes. Am luat legătura cu bloggerul și m-am ambiționat și mai mult știindu-i de mult pe Răzvan Pascu sau pe Cezar Dumitru care făceau același lucru de mulți ani.
Am trimis un email încercându-mi norocul să văd dacă voi primi răspuns. Dar, au trecut câteva ore și răspunsul la întrebarea mea a sosit. Chiar se poate să îți împlinești visul, dar pentru asta trebuie să ai voința să o și faci! Îi mulțumesc Ioanei Budeanu pentru susținere și implicare în a explica prin propriile trăiri cum poți face bani dintr-o pasiune pentru frumos, pentru experiențe noi și minunate pe care le poți împărtăși cu ceilalți.
Am zis e timpul să acționez, prea multe semne îmi zic ACUM e momentul. Am achiziționat singurul curs de travel writer din România și m-am pus pe treabă. Am studiat, am citit mult, întrebat, trimis email-uri timp de o lună de zile.
1. Cum am ajuns să îi dau denumirea de Be Free Be Zen
După un brainstorming de câteva zile am hotărât să îmbin cele două pasiuni ale mele, călătoriile și spiritualitatea într-unul singur.
L-am denumit Be FREE Be ZEN și l-am împărțit pe două categorii – Cum să călătorești la clasa întâi în jurul lumii și Cum să fii Zen în viață, după cartea Soniei Choquette.
Orice om poate călători la clasa întâi, cel puțin în ceea ce privește călătoria vieții. Dacă dorești, chiar TU poți face acest lucru. Călătoria la clasa întâi, înseamnă să călătorești cu viteza iubirii. Trăiește chiar acum viața pe care ți-o dorești, chiar dacă acest lucru te sperie pe moment. Nu mai pierde timpul gândindu-te sau așteptând momentul ideal. Asta a fost un imbold și mai mare să încep să scriu pe blog.
1. Cum am ales să fac înregistrarea domeniului befreebezen.com
Doream să fie diferit de numele obișnuit izabellamiklos.ro, chiar dacă știam că acel domeniu nu era luat. Am căutat multe denumiri pe domenii.ro și erau deja înregistrate, așa că am preferat să mai complic lucrurile și să văd și alte variante de domenii. Până la ultima sclipire când a răsunat în minte: www.befreebezen.com.
Doream ca acest site ce îl voi crea să fie bazat pe mai multe limbi, deoarece știu să vorbesc câteva limbi străine. Pentru început am ales româna și engleza, chiar dacă pe parcurs mi-am dat seama că cei care mă urmăresc sunt majoritatea români de pretutindeni.
Căutând pe mai multe site-uri ce domeniu web să rămână, i-am descoperit pe cei de la Domaz care oferă diferite servicii de înregistrare a domeniului chiar și pe 10 ani, să fii sigur că acea denumire îți va aparține sau poți să prelungești domeniul, după caz.
2. Cum am ajuns la alegerea platformei și a temei grafice
Având o altă pasiune, cea de a știi mereu ce e nou în IT, a testa și căuta instrumente de lucru, cu ocazia conceperii blogului meu am început să fac site-uri și pentru alții. În afară de logo, tot ce vedeți voi pe blog este făcut de mine. De aceea am preferat să lucrez în WordPress, mi se părea mult mai ușoară, ca celelalte platforme.
În acea lună de învățare am salvat multe teme pe partea de travel, unele aveau puține funcții, altele erau foarte simple. Până la urmă am ales una și bună care acum îmi place mult.
3. Lansarea blogului și evoluția
Blogul Be FREE Be ZEN a apărut în vara anului 2017, pe 08.08, cifra 8 având o semnificație spirituală importantă pentru mine cu un prim articol despre structura blogului.
Blogul se bazează pe trăirea unei vieți în Libertate și Armonie axat pe călătorii și spiritualitate și vă îndemn și pe voi să tindeți să fiți Liberi, să călătoriți în jurul lumii, să fiți Zen!
Pe blog, o să mai găsești poze făcute de mine de-a lungul călătoriei mele în jurul lumii, recenzii de cărți, filme și articole, citate celebre, informații noi care te pot ajuta în viață, povestioare cu tâlc și multe altele.
Am multe citate care îmi plac și mă regăsesc în ele. De exemplu cel al ui Anne Frank: ”Ieși afară, mergi în câmp, în natură și soare. Ieși afară și încearcă să regăsești fericirea în tine. Gândește-te la tot ce-i frumos în tine, în jurul tău și fii fericită!”.
De la începutul aventurii mele în blogosferă am primit multe aprecieri, laude, susținere din partea părinților și prietenilor apropiați, în primă fază, pe urmă de la public și cititori. Normal că și un feedback constructiv a fost și va rămâne binevenit.
Într-un an și două luni am lansat diferite proiecte noi prin colaborare cu alți bloggeri, am primit recunoașteri de la bloggeri renumiți internaționali, am creat o comunitate de 12 bloggeri și peste 6100 călători pe grupul de Facebook Top 10 Love 2 Travel.
De asemenea, am dat mai multe interviuri, am apărut în revista Ioana, am câștigat diferite premii de la sponsorii cu care colaborăm, am participat la mai multe evenimente, unde am întâlnit cea mai frumoasă comunitate pe offline. E minunat să îți cunoști colegii de breaslă, să înveți și să crești alături de ei.
În această evoluție au crescut vizitatorii lunari ai blogului, comunitatea pe Facebook (2700) și Instagram (11.9k) la fel este în creștere. Contul de Instagram a fost nominalizat recent ca fiind printre cele mai bune conturi de urmărit pe 2018.
Călătorind cu viteza iubirii am descoperit cum pasiunile mele pot deveni realitate, cum pot să pun suflet și energie în fiecare articol și fiecărui proiect realizat. Am găsit resursele necesare pentru a continua toate aceste lucruri și pentru a începe altele noi. Mi-am recăpătat încrederea în a arăta oamenilor cât de importante sunt călătoriile pentru fiecare dintre noi și mi-am putut exprima emoția în a povesti lucruri și întâmplări frumoase în călătoriile mele. Acestea ne poate schimba viața din toate punctele de vedere și astfel, fiecare călătorie devine o adevărată lecție pentru orice călător.
Surse foto : domaz.ro – Facebook, arhiva personală.
*Articol scris pentru SuperBlog, proba nr 11.
2 Comments
Felicitări! Foarte frumos ai ales să descrii evoluția ta ca blogger. Mult succes în continuare și cât mai multe realizări!
Hello om fain, ma bucur ca te-am cunoscut. Felicitari pentru activitate, spor la creativitate si succes in mediul online. 🙂