Mă trezesc devreme, mă spăl pe mâini și pe dinți și mă îmbrac cu singura jachetă albastră ce o mai am și fug spre școală.

Pe drum mă întâlnesc cu Mo Atotștiutorul, colegul meu de breaslă.

– Neața bună, Mo!

– Neața, Peter Iepurașul!

– Unde ai lăsat-o pe Foca? îl întreb curios.

– Trebuie să apară și ea, e din cale afară mai leneșă, doar știi.

– Hai să mergem mai repede că mai sunt doar două minute și încep orele.

Școala noastră se află într-un loc de basm, cu o pădure deasă, o grădină mirifică și un lac imens.

Profesoara noastră tânără, mereu cochetă și grijulie ne învață în fiecare zi, câte un șiretlic pe care noi să le putem folosi în caz de primejdie. Eu de fel eram mereu ascultător, rodeam tot ce găseam, mă jucam cu colegii, făceam întreceri la alergare, ba chiar știam să fac și tumbe.

Dar cum se întâmplă în orice familie, chiar și la școală, unul dintre noi îi dădea de furcă profesoarei. Acesta era foarte curios din fire și punea sute de întrebări: de ce sunt copacii verzi, de ce morcovul este dulce, de ce dimineața iarba este udă, de ce… și de ce… Oare cine credeți că a fost acea persoană?! Eu evident, Peter Iepurașul. Dar, profesoara mereu harnică și săritoare, îmi răspundea cu tot tacâmul la întrebări, mereu aducând completări la ele.

Aici la școală am învățat despre cât de frumos şi sănătos este traiul în natură, câtă energie și armonie ne poate transmite. Am înțeles cum este să faci parte dintr-o echipă, să-ţi depăşeşti limitele (eu trebuia să urmez un antrenament cazon, ce-mi dezvolta agilitatea şi reflexele) şi să renunţ la a mai fi egoist. Mai mult decât atât, am învățat să-mi urmez intuiţia, adică inima şi să aleg calea potrivită în viață. Asta datorită profesoarei noastre, Marta Vedeta.

Colac peste pupăză, mie de la un timp îmi place foarte mult să citesc. Cum se lumina de ziuă deschideam o carte și până seara o și terminam, iar dacă nu apucam să o termin, citeam la razele lunii. Aflam astfel tot felul de lucruri interesante despre animalele pădurii, despre oameni, despre anotimpuri… și a doua zi iară aveam un maldăr de întrebări.

Într-o zi găsesc o carte despre ”Iepurași” și mă uitam ca vaca la poarta nouă, greu mi-a picat fisa să aflu că toată lumea ne cataloghează, pe noi iepurașii, ca fiind fricoși, că ne speriem și de umbra noastră, că tremurăm tot timpul de frică. Cum adică? Leul este „regele animalelor”, vulpea este „vicleană”, lupul este „cel rău”, ursul este „cel puternic”, iar eu sunt „fricosul iepuraș”? Ăștia sunt duși cu pluta… Eu nu zic că sunt ușă de biserică, dar mereu am fost un ambițios și curajos la orice provocare. Știu, însă faptul că, fiecare animal diferă de la o specie la alta, dar nici așa să ne catalogheze pe toți la fel!

M-a izbit un gând care nu mă lăsa, va trebui să fac ceva să scap întreg neamul de această rușine!

”N-o să mă mai tem la noapte
Nici de zgomot, nici de șoapte!
Am să trag și-un somn! Precis!
Ce e drept, c-un ochi…deschis!”

Voi începe cu specificarea numelui meu. Nu voi accepta să se numească nici Codiță Scurtă, nici Blaniță Cenușie, nici Urechi Lungi, nici Pufosul… mă voi numi simplu: Peter Iepurașul ”Nu mi-e teamă de Nimic”. Și ca să nu-mi uit numele, îl repetam tot timpul cu voce tare, astfel că animalele pădurii, colegii mei, au aflat repede despre mine. Un iepuraș curajos și voinic? Asta e o veste care merită să o spui mai departe! Așa că, ori de câte ori „Nu mi-e teamă de Nimic” (adică eu), treceam pe cărare spre izvor capete curioase se iveau din tufișuri, dintre ramurile copacilor, din iarba înaltă. Eu nu știam că ajunsesem un erou, atâta vroiam să merg până în pânzele albe și să apăr cu orice preț onoarea neamului meu.

Și iată că într-o zi în luminișul din mijlocul pădurii, cu ochii sclipitori și adulmecând urmele, și-a făcut apariția chiar Vasile – Lupul cel rău. Prima îl zărește Angela Ciocănitoarea, care se gândește că ar fi bine să-mi dea de veste și a început să mă strige cât o ținea gura: „Nu mi-e teamă de Nimic”! „Nu mi-e teamă de Nimic”!

Luminița Coțofana se gândi să-i sară în ajutor și a început și ea să strige. La fel și Veverița Ciorditoare, și Cioara Veselă, Brotacul Bursuc, și Ionel Ariciul, chiar și Georgică Șarpele sâsâia pe limba lui și alți iepurași. Toate strigau cât puteau de tare numele meu.

Am auzit hărmălaia și am alergat ca un iepure, că doar sunt tânăr voinic, să văd ce s-a întâmplat. Vasile – Lupul cel rău era speriat de atâta gălăgie, i se părea că vede venind spre el o arătare înfricoșătoare, cu două coarne uriașe, care striga că „Nu-i e teamă de Nimic”. Așa că nu a stat prea mult pe gânduri și și-a spălat putina. Aș fi vrut să-l urmăresc, dar inima îmi bătea așa de tare, încât m-am lăsat păgubaș.

M-am oprit în luminiș în aplauzele locuitorilor pădurii, a colegilor mei de breaslă. Deoarece, toți mă considerau că eu sunt un iepuraș citit, le-am zis:

– Vă mulțumesc tuturor pentru ajutorul dat! De astăzi pot spune că putem trăi fără Teamă în Pace, Lumină și Iubire!

De atunci, nu m-am mai înfruntat cu Vasile – Lupul cel rău, dar știu că mi-am făcut mulți prieteni cu care am savurat multe feluri de salate și morcovi și i-am ajutat mai ales cu sfaturi armonioase, după puterea minții mele…

Atâta știu că voi căuta un loc liniștit, la țară, unde să fiu înconjurat de Mama Natură și de toți prietenii mei dragi…

Filmul de aventură “Peter Iepurașul” va fi lansat în cinematografe chiar astăzi, 30 martie 2018. Aici îl puteți vedea pe Peter, un iepuraș cu atitudine, optimist și foarte haios. 

Trailerul mi se pare genial! Abia aștept să ajung să îl văd!


*Acest articol a fost scris pentru Proba 11 – Peter Rabbit – Aventuri din (i)realitate a competiției Spring SuperBlog 2018. Sponsor : InterComFilm

(Visited 515 times, 1 visits today)
Author

Graduated PR and Tourism, with a desire to explore every corner of this world. I'm traveling at the speed of love, choosing to live in a frequency of unconditional love.

Write A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pin It
error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

error: Content is protected !!